Într-o epocă în care mulți creștini se mulțumesc cu o apartenență formală la credință, fără a-și cerceta sincer sufletul, învățăturile Părintelui Arsenie Boca rămân de o actualitate zguduitoare. În scrierea sa „Lupta duhovnicească cu lumea, trupul și diavolul”, el atrage atenția asupra unei realități deseori trecute cu vederea: simpla primire a Sfintelor Taine nu asigură mântuirea, iar drumul către pierzare poate fi presărat cu intenții bune, dar neîmplinite duhovnicește.
Părintele subliniază clar:
„Toți suntem botezați, dar nu toți ne mântuim. De ce? Pentru că harul Botezului rămâne adesea îngropat în adâncul ființei noastre, așteptând timpul maturității și al trezirii conștiinței, când omul află de comoara ascunsă în el și hotărăște — sau nu — să o valorifice. Atâta vreme cât trăim după poftele firii căzute, fără luptă, fără conștiință, ne mințim că suntem pe calea cea bună și, liniștiți, ne îndreptăm spre pieire.”
Această observație tulburătoare scoate la lumină una dintre cele mai perfide înșelări: autoamăgirea. Viața trăită în derivă, fără luptă spirituală, ascunde de fapt o degradare lăuntrică profundă. Iar clipa în care omul se trezește la realitate este adesea însoțită de opoziția directă a răului.
Părintele Arsenie avertizează și asupra altor pericole subtile: trândăvia sufletească, iubirea de sine și dorințele egoiste. El spune:
„De îndată ce începem să ne întoarcem cu adevărat spre Dumnezeu, puterile întunericului ne ies în cale. Setea de avere, dorința de stăpânire și trufia au orbit multe minți și le-au dus la pierzanie. Chiar și lenea, când e provocată de frica muncii binecuvântate, poate duce la nebunie. Până și Scriptura poate fi folosită greșit, căci azi vedem mulți care merg spre iad cu Biblia în mână. Oricine caută doar plăcerea, sub orice formă, e în pericol, căci sub plăcere se ascunde adesea o capcană vicleană.”
Răul nu se mai arată doar în păcate evidente, ci se strecoară subtil, prin forme rafinate de înșelare. Căutarea unui trai „frumos” sau o religiozitate de suprafață pot deveni mijloace prin care omul e abătut de la Adevăr. Cea mai periculoasă rămâne însă falsificarea adevărului sub aparențe sfinte.
„Cu timpul, diavolul a devenit tot mai iscusit. Urmărește lucrarea lui Dumnezeu și o imită: trimite și el slujitori, și el vedenii; vorbește despre iubirea universală așa cum o face Hristos, dar cu un scop perfid.”
Această imitație înșelătoare a lucrării divine este una dintre cele mai grave pericole ale vremurilor noastre. Adevărul se amestecă tot mai ușor cu minciuna, iar discernământul devine o raritate. În acest context, avertismentul Mântuitorului devine mai actual ca oricând:
„Trăim timpul despre care ne-a prevenit Domnul: «Băgați de seamă să nu fiți amăgiți! Căci mulți vor veni în numele Meu spunând „Eu sunt Hristosul”… Nu-i urmați!» (cf. Matei 24, 23; Luca 21, 8). Trebuie să ne ferim de amăgirile viclene, fiindcă de la un timp încoace mulți rătăciți apar și tulbură lumea. Încrezători în propriile vedenii și „hristoși” închipuiți, unii ajung până la a ucide, bazându-se — culmea! — pe Scriptură.”
Părintele Arsenie nu ne oferă doar o radiografie a stării duhovnicești contemporane, ci lansează un apel puternic la trezire și la luptă interioară. Nu mai este vorba doar despre pericole exterioare, ci despre o criză lăuntrică, în care credința devine decor, iar pocăința — absentă. Într-o lume în care înșelarea se ascunde sub chipuri blânde și vorbe frumoase, învățăturile sale rămân o lumină călăuzitoare pentru cei care încă mai caută adevărul și mântuirea.
