Diferența de vârstă dintre George Simion și soția sa, Ilinca, și începutul poveștii lor de dragoste

729

Pe 4 mai 2025, George Simion a reușit să se califice în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, alături de Nicușor Dan, obținând susținerea a 40,96% dintre alegători. Dincolo de activitatea sa politică, liderul AUR este cunoscut și pentru valorile sale de familie.

George Simion este căsătorit de aproape trei ani cu Ilinca Munteanu, devenită Simion, și împreună au un băiețel, Radu, născut în aprilie 2024.

Deși implicată în activitatea politică a soțului său, Ilinca a preferat să nu apară frecvent în spațiul public. Născută pe 9 ianuarie 1998, ea are în prezent 27 de ani, în timp ce George Simion are 38 de ani, diferența de vârstă dintre cei doi fiind de 11 ani.

Această distanță de vârstă nu a reprezentat niciodată un obstacol în relația lor. Într-un interviu acordat publicației Cancan, George Simion a povestit cum a cunoscut-o pe Ilinca în perioada în care aceasta era studentă și lucra alături de el în campania pentru alegerile europarlamentare din 2019, când a candidat independent.

„Nu a fost o iubire la prima vedere. Ilinca făcea parte din echipa mea încă de la început. Când am intrat în politică și am candidat independent în 2019, ea era în facultate. Era foarte tânără, iar eu eram concentrat pe campanie. Relația noastră a început abia după vreo doi ani”, a declarat George Simion.

La rândul ei, Ilinca a povestit că a ajuns în echipa lui George prin intermediul unei prietene, iar inițial nu a anticipat că relația lor va evolua dincolo de colaborarea profesională. „Niciunul dintre noi nu se gândea la așa ceva atunci. Eu eram ocupată cu facultatea și am ajuns în echipa de campanie pentru că m-a convins o prietenă. Ea tot îmi spunea: «Hai, vino și tu!». Mi-a plăcut foarte mult atmosfera, iar după cursuri mergeam acolo. Așa a început totul”, a relatat ea pentru aceeași sursă.

Pe plan profesional, Ilinca Simion a urmat studiile în Drept și a activat în domeniul juridic. A efectuat stagii la Instituția Avocatul Poporului și la Institutul Român pentru Drepturile Omului, potrivit publicației Libertatea.

Conform Capital, în 2023, ea ar fi lucrat în cadrul Ministerului Educației. Informația apare și în declarația de avere a lui George Simion, unde se menționează că soția sa a încasat un venit net de 8.250 de lei pentru întreg anul fiscal 2023. În anul anterior, nu a avut venituri declarate.