Cristian Popescu Piedone și partenera sa de viață formează un cuplu de peste trei decenii, iar povestea lor de dragoste a început într-un mod neașteptat și sincer. Actualul șef al ANPC a rememorat cum a întâlnit-o pentru prima dată pe cea care avea să îi devină soție – într-un autobuz cu care se îndrepta spre locul său de muncă.
Era chiar prima lui zi de lucru când a urcat într-un autobuz de pe linia 331, din zona Romană. A remarcat-o imediat, fără să știe că urmează să devină colegi. Soția lui era deja angajată acolo de ceva timp, iar destinul a făcut ca ei să coboare în aceeași stație și să intre împreună pe poarta instituției.
„Mergeam spre serviciu și am zărit-o în autobuz… mi-a atras atenția. Era prima mea zi, nu știam pe nimeni, dar ceva la ea m-a făcut să fiu atent. Am coborât în aceeași stație, am intrat pe aceeași ușă… și surpriză! Lucra deja acolo, iar mai târziu avea să-mi fie subalternă”, a povestit el într-un podcast.
Cu umor și sinceritate, Piedone a rememorat imaginea sa de atunci: „Cred că aveam vreo 180 de kilograme, poate chiar mai mult… dar aveam o înfățișare blândă și un păr creț, ceva între stilul lui Michael Jackson și o claie de fân.”
Când a fost întrebat dacă este o fire romantică, el a recunoscut că, deși simte emoția iubirii, îi este greu să o exprime deschis: „Poate că sunt, dar nu știu să arăt… am o dificultate în a-mi exterioriza romantismul.”