Pe data de 6 iunie, Biserica Ortodoxă îl cinstește pe Sfântul Ilarion cel Nou, cunoscut ca ocrotitor al familiei și aducător de pace în căminele celor care îi cer ajutorul. Este un moment potrivit pentru a înălța rugăciuni către acest sfânt, cerând binecuvântare, sănătate și unitate în familie.
Rugăciune:
„Prin lacrimi neîncetate ai sfințit locurile pustii, iar suspinurile tale din adâncul inimii au adus roade bogate de credință. Prin viața ta curată și minunile săvârșite, ai devenit o lumină pentru lume, Părinte Ilarion. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru mântuirea sufletelor noastre.
Amin.”
Viața Sfântului Ilarion cel Nou
Potrivit site-ului crestinortodox.ro, Sfântul Ilarion cel Nou s-a născut în jurul anului 773, într-o familie credincioasă. La doar 20 de ani a ales viața monahală, intrând în Mănăstirea Xirochipiu din Constantinopol. Mai târziu, s-a mutat la Mănăstirea Dalmaților, unde a devenit stareț, fiind și ucenic al Sfântului Grigorie Decapolitul.
În timpul domniei împăratului Leon al V-lea Armeanul (813–820), Sfântul Ilarion a fost persecutat pentru că a apărat cultul sfintelor icoane. Din cauza curajului său, a suferit multe chinuri.
După moartea împăratului Leon – care a fost ucis chiar în biserica unde aruncase la pământ icoana Mântuitorului – împăratul Mihail al II-lea Rangabe (820–829) a urcat pe tron și i-a eliberat pe cei întemnițați pentru că susținuseră cinstirea icoanelor.
Totuși, în timpul domniei împăratului Teofil (829–842), Ilarion a fost din nou exilat, de această dată pe insula Afusia. Abia odată cu venirea la putere a împărătesei Teodora (842–856), credincioasă apărătoare a dreptei credințe, icoanele au fost readuse în biserici, iar Sinodul din Constantinopol, ținut în martie 843, a reafirmat cinstirea lor.